
Conf. Dr. Adela Golea
Doamna conf. dr. Adela Golea este medic primar medicină de urgență, cu competență în ultrasonografie generală (2000), ecocardiografie (2008).
Doamna conf. dr. Adela Golea este cadru didactic al Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca începând cu anul 2004, activând în cadrul Facultății de Medicină, Disciplina Medicină de Urgență pe care o coordonează din 2015, având gradul de conferențiar universitar din 2019.
A colaborat cu instituțiile de profil la dezvoltarea sistemului de medicină de urgență, prin cooperarea în programe de formare la nivel național și inițierea a numeroase cursuri pentru studenți, paramedici voluntari, asistenți, medici rezidenți, medici de diferite specialități. Din 2006 a fost partener al Centrului de Formare în Ultrasonografie al UMF Cluj.
Prin deschiderea spre interdisciplinaritate s-a implicat în dezvoltarea examinării ultrasonografice în urgență și situații critice, comunicând cu WINFOCUS în organizarea de cursuri de formatori și pentru implementarea la nivel național a competențelor de tip „bedside ultrasound”.
Doamna conf. dr. Adela Golea face parte din echipa academică a Eduson și coordonează prima serie de webinarii dedicate ultrasonografiei în urgențe medico-chirurgicale. Lista completă de webinarii oferite de Eduson poate fi găsită pe website în secțiunea Webinarii.


